Mai avem foarte puţin până la startul oficial de la Praga de pe 17 iulie. Facem liste, bagaje, pregătim maşina de drum şi pur şi simplu nu ne mai ajunge timpul.
Săptămâna asta vă lăsăm în compania prietenilor noştri. De când am început acest proiect am cunoscut numeroşi oameni frumoşi şi am ascultat poveştile lor interesante pe care merită să le citiţi.

Mihai Barbu este primul cu care ne-am întâlnit de când am lansat proiectul. Mihai este şi primul român care a luat-o serios spre Mongolia – în 2009, cu motocicleta, un drum dus-întors. Ca să ajungă la destinaţie a vândut kilometri. Povestea lui o puteţi citi aici sau aici.

Mihai ne-a arătat drumuri care nu sunt desenate pe hartă şi ne-a dat sfaturi pe care nu le vom găsi în niciun ghid de călătorie şi pe niciun site de profil.

mongolia.ro © Mihai Barbu