A sosit timpul pentru o nouă aventură.
Și de data asta, tot pe două roți. Și tot spre Est.
Un vechi proverb kirghiz zice aşa: “Dacă ţi s-ar da o singură zi de trăit, petrece jumătate din ea în şa.”
Am luat seama la vorbele lor, am pus şeile pe mioriţe şi mergem într-o transhumanţă prin Kîrgîzstan. Sau Republica Kârgâză, pe numele ei oficial.
Pentru cei mai mulţi dintre voi, probabil că numele vă spune puţine lucruri. O ţară pe undeva, pierdută prin Asia Centrală sau în mijlocul a nimic. Unul din Stan-uri. Undeva pe Drumul Mătăsii. O statistică spune că este ţara aflată la cea mai mare depărtare de o mare. Sau, că altitudinea medie este de 2.700 metri.
V-am mai povestit şi acum 3 anişori câte ceva…
Pentru noi, mioriticii şi mioriţele noastre, este destinaţia perfectă pentru o aventură pe cinste. Fără asfalt, fără maşini, fără trafic. În natură și alături de oameni simpli.
Îmbinarea ideală între oameni şi natură. Cu oameni primitori, care nu ştiu engleza, dar te invită cu drag la un ceai în iurta lor. Vom afla cum trăiesc ciobanii kirghizi şi ce înseamnă transhumanţa pentru cel mai nomad popor din lume.
Vom descoperi o natură încă intactă, unde urma omului înseamnă ceva iurte şi sătuce risipite pe la poalele Munţilor Tian Shan sau pe drumul către Pamir.
Locuri de legendă, pe unde or umblat hoardele mongole şi pe unde o călărit Manas. Temple şi ruine pierdute în imensitatea podişului şi munţi cu vârfuri de 7.000 metri. Vom bicicli prin pasuri la 3.000 metri, unde oricând ne poate prinde o ninsoare, şi ne vom scălda în lacuri glaciare. Vom dormi la cort şi sub cerul liber.
La final, vor fi fost zile bune și mii de kilometri de pedalat.
Cam aşa va arăta următoarea perioadă din viaţa noastră. Dacă raiul bicicliştilor ar avea un nume, acesta ar fi Kîrgîzstan. Cu bunăvoința zeilor, îl veţi vedea împreună cu noi.
