Dacia, la raliu în Mongolia from dacioti on Vimeo.

În urmă cu o săptămână mi-am făcut ziua cu Iulian Văcărean de la Beneva (asociaţia care îi ajută pe copiii bolnavi de cancer de la Spitalul Marie Curie din Bucureşti). El a făcut 31 de ani, eu 40 şi amândoi ne-am dorit, în loc de cadouri pentru noi, haine şi jucării pentru copiii din Cetăţuia şi Nămăeşti, judeţul Argeş. Am primit saci întregi de haine, dar şi cutii pline cu jucării.

Duminică dimineaţă, cu Iulian Văcărean, cu Ovidiu de la Dacia Club, cu alţi câţiva prieteni, şi, bineînţeles, cu ceilalţi doi dacioţi, Nicu şi Jules, şi cu Mioriţa am pornit la drum să ducem cadourile.

A fost prima acţiune a Dacioţilor şi a Mioriţei, iar pe la ora 9.30 eram deja gata de drum. Portbagajele erau pline ochi, iar banchetele din spate ale maşinilor erau şi ele ocupate de saci cu haine. Am mai participat la acţiuni de ecologizare la Vadu, la proiecte la Tăşuleasa, la deszăpezire în iarna asta grea, dar niciodată la o acţiune pentru copii. Credeam că cele patru maşini pline ar putea să îmbrace câteva sate. Din păcate e atâta sărăcie în satele astea din sudul ţării, că nici un camion de lucruri nu ar fi fost suficient pentru ei. Sper ca aceste acţiuni să devină un obicei pentru noi şi pentru toţi cei care citesc despre noi.