Pornim într-o nouă aventură… După Ursici urmează Ineleț, iar apoi România. Lumină pentru România este pasul următor. Unul mare, frumos și ambițios. Free Miorița merge mai departe, vrem să aducem la lumină frânturi din România dar și să ducem lumină în cotloanele mai puțin luminate ale României.   Teoretic, am putea să denumim această acțiune un proiect eco-socio-cultural. Eco, pentru că vom străbate doar pe bicicletă mii de kilometri pe drumurile și cărările patriei. De care încă nu ne-am plictisit… Ne place să ne dăm cu bița și este un mod unic de a descoperi și de a ne cunoaște. Ar fi vreo 6.000 de kilometri… Social, pentru că vom (re)descoperi oameni care au nevoie de lumină. Iar noi putem să ducem lumină celor care au nevoie de ea. Cultural, pentru că va fi o experiență de cunoaștere și vom aduce la lumină poveștile și viețile mai puțin cunoscute ale...