Au trecut ceva ani de atunci, dintr-o seară de iarnă, căutând aiurea pe internet. Am dat de un filmuleț. Sau el de mine. Din întâmplare, sau poate nu. Satul cu trei suflete, undeva pierdut prin Sălaj.   Mi-or plăcut oamenii și povestea lor, felul simplu de a privi și de a-și trăi viața. Împreună, ultimii trei oameni. Mi-am promis că voi ajunge la ei, să îi cunosc și să le ascult povestea, dacă vor dori să mi-o spună.   A mai trecut ceva timp. Un an sau poate că doi. Pornisem cu bicicleta în turul României și, după săptămâni bune, ajung în Maramu. De aici, eram la câteva pedale distanță de Sălaj. Trec prin Țara Chioarului și iată-mă în Ileanda. Eram aproape. Știam numele oamenilor și al satului, cât de greu putea fi să îi găsesc? Doar erau ultimii trei.   Ne întâlnim cumva și pornim împreună spre casa lor....