Ieri dimineață ne-am trezit destul de greu în Batumi, din cauză că oboseala începe să se acumuleze. Am băut un Nescafe 3 în 1 Strong și ne-am apucat de lucru la portbagaj. Avem greutate foarte mare pe el, poate prea mare, iar după 5.600 de kilometri streașina laterală a început să se deformeze acolo unde am fixat cei patru tălpici. Nu e o problemă aşa gravă, doar că ușa de la șofer deja se deschide mai greu. Avem nevoie de o oră și de sculele din dotare ca să descărcăm bagajele și să repunem portbagajul la locul lui. Sistemul actual a rezistat până acum, dar urmează drumuri lungi cu multe gropi și hârtoape și ne e teamă că dacă nu realocăm cumva greutatea bagajelor va trebui să sudăm portbagajul sau rămânem fără el.

După încă o zi de mers, de la Batumi până la Tbilisi, la recomandarea lui Irakli, soţul gazdei noastre doamna Dodo, am mers într-un cartier unde există sute de ateliere care desfac, taie, sudează, vând piese, recuperează tot ce înseamnă maşini. Pentru portbagaj am mers direct în zona celor care lucrează cu fierul, iar un georgian amabil ne-a făcut doi suporți suplimentari pentru a susţine portbagajul în şase puncte, nu în patru cum era până acum. Problema a apărut când a vrut să sudeze acele bare de susţinere: portbagajul nostru este dintr-un aliaj de aluminiu şi el nu îl putea suda, aşa că ne-a trimis în altă parte, la nişte băieţi din zona Plofilaktika care sudează cu gazosvarka (sudură cu gaz). Primilor le-am dat 20 de lari pentru efort. Cei care au reuşit să sudeze acele bare şi care au fost foarte rapizi au zis că nu ne costă nimic, că o face pentru prietenia dintre români şi georgieni. Tot din prietenie, Iulian le-a oferit un calendar cu doamne fără veşminte şi nişte conserve de pate de la Scandia