Îi mulțumesc Dorianei Matei și ziarului Replica Hunedoara pentru articolul publicat astăzi.
Articolul integral mai jos sau pe site-ul ziarului – http://www.replicahd.ro/?p=11704

Un grup de bucureşteni inimoşi şi-a pus în gând să facă lumină în unul dintre puţinele sate fără curent electric din judeţul Hunedoara. Ursiciul este o aşezare de vreo cincisprezece gospodării, “scăpată” parcă de Dumnezeu pe culmile Munţilor Şureanu. Aici, după lăsarea serii, se trăieşte şi astăzi la lumina lumânării sau a lămpii cu petrol.

O soluţie centralizată de alimentare cu energie electrică ar fi fost ineficientă la Ursici, din cauza distanţei mari dintre gospodării.
Cătunul rupt de lume, în care oamenii nu se uită la emisiuni de scandal şi beau apa rece din izvor, nu o ţin la frigider, a fost descoperit cu vreo cinci ani în urmă de către membrii organizaţiei “Free Mioriţa”, cărora le-a rămas bine marcat pe “harta” sufletească. Impresionaţi de viaţa simplă a ţăranilor de la munte şi de dorinţa acestora de a avea lumină de la bec, la care autorităţile s-au dovedit impasibile, bucureştenii şi-au propus să “aducă lumina” la Ursici. Astfel, s-a născut proiectul “Lumină pentru Ursici”, în cadrul căruia se strâng banii necesari cumpărării unui panou solar pentru fiecare gospodărie din sat.

Un bec pentru fiecare gospodărie

“Dorinţa noastră este să aprindem un bec în fiecare casă din Ursici, să le oferim oamenilor sursa de lumină pe care şi-o doresc de atâta timp”, mărturiseşte Iulian Angheluţă, reprezentantul asociaţiei “Free Mioriţa”, care luptă din răsputeri pentru a uşura puţin viaţa aspră a ursicenilor.

Echipa “Free Mioriţa” a ajuns pentru prima dată la Ursici într-o iarnă, ducând darurile obişnuite în prag de sărbători: alimente, haine, jucării. Revenind în sat, bucureştenii s-au împrietenit cu localnicii şi au înţeles ce le lipseşte acestora cu adevărat: lumina. “Într-una dintre călătorii, o bătrână ne-a spus: «Dumneavoastră acolo, la Bucureşti, nu puteţi vorbi cu cineva să ne tragă şi nouă un cablu cu lumină?»”, povestesc voluntarii pe blogul organizaţiei. Rugămintea femeii, repetată şi de alţi săteni, nu i-a lăsat indiferenţi. Le-au promis ursicenilor că le vor schimba viaţa şi, întorşi la Bucureşti, au încercat să găsească soluţiile cele mai bune.

Scepticismul oamenilor simpli

Sătenii sunt, însă, neîncrezători când vine vorba de astfel de angajamente. “Am înţeles că există un plan de racordare la reţeaua de electricitate încă dinainte de Revoluţie, dar nu cred că se va realiza prea curând. Ursicenii râd când vine vorba despre el. Nu mai au încredere în promisiuni şi sunt sceptici şi faţă de mine. Nu suntem singurii care le-am promis lumină de-a lungul timpului şi nu s-a întâmplat nimic. Nu-i judec că nu mai cred, dar vreau să le demonstrez că de data aceasta va fi altfel”, spune Iulian Angheluţă, omul care va aduce, în această toamnă, lumina la Ursici.

Evitând birocraţia

Pentru că au dorit să evite “lupta birocratică” purtată cu autorităţile şi eventualele “împotmoliri” în cereri şi aprobări, membrii organizaţiei bucureştene au recurs la soluţia panourilor solare. Un panou montat la fiecare gospodărie produce curent cât să se aprindă, seara, un bec şi să se încarce, atunci când este nevoie, un telefon mobil. Acest “lux” costă aproximativ 600 de euro. Costul total pentru “a lumina” întreg satul e estimat la 8.700 de euro, iar, până acum, bucureştenii au reuşit să strângă puţin peste 2.300 de lei, suficient cât să cumpere un singur panou. “Am reuşit să strângem bani doar pentru un panou până acum. Aşteptăm să vedem cât mai obţinem, iar, în luna septembrie, cumpărăm atâtea panouri câte vom putea şi mergem să le montăm. Vom alege familiile care au cea mai mare nevoie de acest ajutor. Ştiu deja de doi bătrâni neputincioşi, care abia mai ies din casă. La ei vom monta primul panou”, explică Iulian modul în care se va derula proiectul. “Chiar dacă nu putem cumpăra panouri pentru tot satul, într-o primă fază, e important ca oamenii să vadă că lucrurile se mişcă, nu le-am promis marea cu sarea şi nu facem nimic”, adaugă el.

Fără factură la lumină

Un alt avantaj al panourilor solare îl constituie faptul că nu presupun costuri ulterioare pentru săteni. “Dacă ar avea curent electric de la reţeaua naţională, la sfârşitul lunii le-ar veni şi o factură de câteva zeci de lei. Oamenii din Ursici sunt, în general, bătrâni, fără venituri, care trăiesc mai mult de pe urma animalelor. Nu ştiu dacă şi-ar permite să plătească pentru lumină”, declară coordonatorul proiectului.

Banii cu care vor fi achiziţionate panourile sunt strânşi din donaţii sau din vânzarea unor obiecte promoţionale, create special pentru acest proiect. Obiectele pot fi văzute şi comandate pe site-ul organizaţiei: www.freemiorita.ro.

Caravana care “aduce lumina”

În luna septembrie, “gaşca” de la “Free Mioriţa”, împreună cu oricine va dori să o însoţească, va porni cu bicicletele către Ursici, pentru a monta panourile şi a le duce ursicenilor lumina mult aşteptată. “Ne-am propus să organizăm o caravană de biciclete şi aşa să mergem spre Ursici. În drumul nostru, descoperim România, dar ne şi promovăm proiectul, spunem lumii povestea ursicenilor”, îşi deconspiră planurile Iulian Angheluţă.