Am fost întrebat “De ce Balcic?” sau “Ce cauți în Bulgaria?” Simplu. România nu se oprește la o fâșie de pamânt în care un tractor bagă discul la câteva zile sau săptămâni. România este și dincolo de linia asta, acolo unde au fost sau mai sunt suflete românești.

Am trecut așadar în Dobrogea de Sud pe la Silistra, venind de la Călărași – Chiciu cu bacul. Bac e cam mult spus, de fapt e o plută metalică împinsă de vaporașul Perla. Traversarea Dunării a fost un prilej de a mă bucura de priveliște, dar și o șansă de a afla ce se mai întâmplă în zonă. Probleme cam ca peste tot, așa cum afli la o țigară. Ar fi bun un pod sau un tunel care ar trebui să lege, mai întâi, Muntenia de Dobrogea, și apoi România de Bulgaria… Proiectul este blocat de ani buni pe undeva și, până când se va mișca ceva, așteptăm cuminței bacul și ne rugăm să fie vremea bună sau Dunărea liniștită.
Mai aflu și alte lucruri, asist și la micul trafic de frontieră sau la încărcarea caolinului bulgăresc destinat fabricii de geamuri din Călărași. Ies din port și dau nas în bot cu o ceată mare de câini. Nu am aflat dacă sunt români sau bulgari, cert este că ne-am înțeles din priviri. După ei, o tanti bulgăroaică care, pe lângă pensie, mai vinde una-alta. Mă descurc cu puțina bulgară pe care o știu și tanti este plăcut surprinsă, primesc replici în română și un pachețel de biscuiți cu lapte, foarte buni. Bogdaproste. Înțeleg cumva și o invitație pentru la toamnă, să încerc zacusca și conservele pregătite chiar de ea.
Trec repede de vamă, niciun control în ghiozdane, și mă apuc de pedalat. Drumul spre Balcic urcă ușor dar constant și lasă pe stânga viile de la Ostrov. Un gard de sârmă ghimpată mă desparte de România, iar prin spărturi, înierbate, văd pietrele de hotar puse în 1949.

Doamne, cât îmi place drumul ăsta! Greu la urcări cu toate bagajele, dar este superb: pe margine copaci sau liliac, lanuri nesfârșite de rapiță și foarte puține mașini. Se succed, rapid, urcări și coborâri. Este o zonă superbă să te dai cu bița! Vremea e faină, câțiva nori pufoși și deja am tatuaje de biciclist.
Nu sunt borne kilometrice pe aici și doar la intersecțiile cu drumuri secundare pot afla câți kilometri mai am de pedalat.
Se înmulțesc și mașinile pe măsură ce mă apropii de Dobrich, unde ajung pe la ora 17. Mă întâlnesc cu doi prieteni bulgari și ne așternem la povești! Vorbesc și înțeleg româna ca oricare dintre noi, iar părinții lor s-au născut în România. În ’40 a avut loc schimbul de populații și s-au mutat la rudele lor, o familie în Turtucaia și o alta în Dobrich.

A doua zi vizitez puțin orașul și apoi pedalez spre Balcic. Greu măi, nene. A început o ploaie mocănească și un vânt de zici că e toamnă. 13 grade. Cei 32 de kilometri mi se par 70. În sfârșit, pe la 13 ajung la sensul giratoriu unde se unește drumul meu cu șoseaua națională de coastă. Frânele s-au înroșit la coborârea spre mare și nu miroase prea bine… Mai pe lângă biță, ajung cu bine și cu frânele funcționale în centru.
Mă duc direct la băbuța mea, cum îmi place să îi spun. Baba Aneta, un suflețel românesc în micul și vechiul Balcic. Strada ei e neschimbată, oare o mai sta aici? Îmi deschide greu fata ei, Evghenia, învățătoare la clasele primare timp de 34 de ani. Izbucnește în plâns când o întreb de mama ei. Își amintește de mine și, în româno-bulgară, îmi spune că s-a prăpădit pe 3 decembrie. Muncea și, dintr-o dată, a căzut. 86 de ani, în martie urma să împlinească 87. Născută în ’27, a trăit anii de glorie ai Balcicului dar și mizeria războiului, a simțit românește toată viața ei. Evghenia îmi aduce o vișinată, ultima făcută de mama ei. Tare aș fi vrut să mai stăm puțin de vorbă…

Ajung la castel și îmi închipui cum arăta locul acum 80 de ani, fără toate construcțiile ăstea: blocuri, hoteluri, silozul. Au mai rămas un castel, amintiri, pânze și povești prinse în câteva cărți. Între timp, câțiva tineri bulgari fac poze la malul mării și o pozez și eu pe fata mea. Românii noștri se înghesuie la terasele cu meniuri și chelneri care vorbesc românește. Balcic, pământ românesc! Ce frumos ar fi dacă cei care vin aici ar cunoaște și poveștile trecutului, nu doar unde pot parca mașina ca să nu le-o ridice sau care este cel mai bun hotel all-inclusive.

Gata, pornesc spre nord. Apuc pe drumul de coastă, favoritul meu și visul oricărui biciclist. Greu, dar al naibii de frumos. Vino și vei înțelege. Aici vei simți, poate pentru prima oară, mirosul mării amestecat cu cel al liliacului și al socului abia înflorit. Drumul este suspendat la jumătate între mare și faleză și străbate kilometri întregi de păduri de pin și de liliac. Marea e undeva jos, după stâncării, iar din loc în loc stau retrase mici golfuri. Sunt încărcat la maxim, urcarea spre drumul național o fac dintr-o bucată.
Ajung la viteza de croazieră, 30 km/h, și atac Kavarna și Nos Kaliakra. Drumul spre cetate este la fel de spectaculos, după ce ieși din sat sunt câțiva kilometri prin pădure și apoi ieși într-o zonă aridă, cu mulți bolovani și ceva arbuști/jnepeniș. Stai o clipă și admiră pe partea stângă dansul eolienelor. Continuă apoi spre cetate și Capul Kaliakra, loc unde s-au scris episoade grele ale istoriei, iar acum este un reper turistic și cultural și o arie protejată pentru floră și faună.

Trebuie să mă grăbesc dacă vreau să ajung în Vama Veche pe lumină sau măcar înainte să se lase complet noaptea. Mai am vreo 3 ore pentru a străbate cam 50 de kilometri. Poate părea puțin, dar bița și bagajele cântăresc aproape 50 de kilograme, și în plus am acumulat și oboseala unei zile călătoare.
Străbat podișul dobrogean între Kaliakra și Șabla, trec în goana bicicletei printre lanuri galbene sau sate gri. Sunt la marginea Bulgariei și asta se vede. Mă mai opresc pentru o fotografie, iar puținii săteni mă privesc luuuung…

Farul din Șabla, dragul de el, se trezește pentru o nouă noapte de lucru. Se spune că este o replică, mai mică, a celebrului far din Alexandria, și merită din plin o oprire și o vizită. Câteva vorbe în bulgară și o Kamenitza ajută.
O întâlnire efemeră cu destinul unui melc. Reintru pe drumul național și dau piept cu mașini românești, grăbite să ajungă la un 1 Mai all-inclusive. Eu am banda mea, o împart în 25 de kilometri cu 3 mașini. Oricât de tare aș trage, urcările spre Durankulak mă încetinesc și ajung la graniță la 20:30.
Au fost 2 zile frumoase, Dobrogea continuă.

Traseu: Călărași – Chiciu – Silistra – Dobrich – Balcic – Tuzlata – Kavarna – Șabla – Durankulak – Vama Veche.
Kilometri parcurși/total: 239,2/447,3.