Lumină pentru Ursici s-a încheiat, cele 14 gospodării ale satului Ursici, comuna Boșorod, județul Hunedoara, au acum lumină. Peste 50 de oameni pot face simplul gest de a apăsa un întrerupător și de a aprinde un bec. Nu mai trebuie să coboare până jos, în vale, ca să-și cumpere gaz sau petrol sau ca șă-și încarce telefoanele mobile. Nu mai trebuie să coboare jos, în vale, după baterii pentru radio. Unii spun că ar fi primul sat românesc iluminat cu panouri solare (fotovoltaice)… Posibil, deși nu am avut nicio clipă intenția de a stabili un record, ci doar de a duce lumina în casele și viețile unor oameni.
Uneori, în spatele câtorva cuvinte se ascund mulți ani de gânduri, alergătură și muncă. După aproape 5 ani de bătut drumul la Ursici, am reușit să aduc lumina în viețile unor oameni.
Campania de comunicare a durat câteva luni, timp în care am participat la evenimente, am sunat prieteni ca să mă ajute cu spații media, bloggerii m-au susținut prin postări și bannere, prietenii mai noi sau mai vechi m-au ajutat prin mesaje de încurajare sau prin cumpărarea unui bec opaiț sau a unui tricou… Încă mai aveam răbdare. După postarea lui Manafu, m-a sunat imediat Anca Nuță de la UniCredit Țiriac Bank. Mi-a spus că ne ajută cu banii necesari și de atunci a început numărătoarea inversă. Nu îmi venea să cred…
Am primit repede banii pentru echipamente și la începutul lui septembrie, mai exact vineri 6, am plecat spre Ursici.
Încărcați cu peste 1 tonă de echipamente și alimente, am ajuns sus la Ursici aproape de lăsarea întunericului. Au urmat zile și nopți teribile, dar frumoase. A fost frumos pentru că am fost înconjurat de oameni care au crezut în mine, care au crezut în idee și au pus umărul la treabă. 24 de oameni care au muncit prin poduri prăfuite, pe un soare torid sau pe o ploaie mocănească pentru a lumina viețile unor oameni pe care nu i-au cunoscut niciodată până atunci.
Vreme de 10 zile Ursiciul și oamenii săi ne-au fost gazde. Am intrat în casele şi vieţile oamenilor, am muncit, am dormit în școală sau în cort, am mers pe coclauri, am văzut, probabil, singurul meci de fotbal proiectat vreodată în curtea școlii, am pus lumină, am băut ţuica de Ursici…
Duminică 15 septembrie 2013, ultimii voluntari au coborât spre case.
Mi-ar plăcea să cred că nu ne vom opri aici și că acum am făcut primul pas. Mai sunt și alte comunități uitate de timp și de autorități care au nevoie de lumină. Poate noi sau poate alții vom continua acest pas.
Meritele nu îmi aparțin, a fost un efort de echipă și aș vrea să le mulțumesc celor care mi-au fost alături.
Totul a început cu un logo, cred că cel mai frumos, sugestiv, haios, adaptabil, memorabil, unic dar replicabil, și ce mai vreți voi. Va trece ceva până ce lumea va uita de Ursici… Octavian Budai, artistul.
Prietenului meu Guv (Guv Electronics) care a fost creierul tehnic al acțiunii. Alegerea echipamentelor, concepția sistemului și montajul i se datorează.
Prietenilor mai vechi sau mai noi care au crezut și au susținut acțiunea, fiecare după puteri dar cu aceeași tărie.
Cristi Manafu, omul care a mobilizat blogosfera într-o campanie unică, frumoasă și cu impact.
UniCredit Țiriac Bank, pentru susținerea financiară și umană a acțiunii de la Ursici. Cătălina și Anca au aflat, le-a plăcut și au susținut necondiționat Lumină pentru Ursici, și material, și uman. 14 voluntari-corporatiști au participat și probabil că ar fi fost și mai mulți dacă nu era așa, din scurt.
Partenerilor media care au susținut Lumină pentru Ursici: Șapte Seri, Ziarul Hunedoreanului, Hunedoara TV, Kanal D, TVR Timișoara, Antena Satelor și Radio România Actualități
Echipelor Rusu+Borțun, New Folder și ConanPR.
Aqua Carpatica și Gabi pentru că ne-au stins setea pe coclauri, iar Sâmburești a fost vinul cu care am sărbătorit victoria acțiunii.
ISU Deva care ne-a pus la dispoziție remorcuța fără de care nu am fi putut urca în timp util echipamentele, alimentele și bagajele până sus la Ursici.
Voluntarilor, care au venit cu entuziasm la Ursici și nu le-a fost deloc jenă de praf, ploaie, noroi sau lipsa facilităților. Fără ei, lumina ar fi venit mai greu.
Nu în ultimul rând, ursicenilor, pentru că m-au primit cu inima deschisă și m-au învățat, fără să-și dea seama, multe… Sper doar că așteptarea nu a fost prea lungă.
Tuturor și fiecăruia, vă mulțumesc.
Iulian,
noiembrie 2013
