Vineri dimineaţă, când am ajuns pe strada Arthur Verona, chiar lângă Biserica Anglicană, erau parcate dubiţe, dar şi maşini mai mici din care se descărcau corturi, bănci de lemn, scaune, iarbă, nişte role de fân, cutii şi câte şi mai câte. Am golit şi noi Mioriţa şi altă maşină pe care am folosit-o la transport şi ne-am apucat să instalăm standul Dacioților. După ce s-a terminat cu amenajarea, strada a fost eliberată de maşini şi redată pietonilor, aşa cum şi-au propus de acum şapte ani cei de la Cărtureşti, care fac Street Delivery.
Mioriţa, însă, a rămas lângă standul nostru timp de trei zile, iar pentru asta vrem să le mulţumim organizatorilor, că ne-au primit pe noi, pe Dacioţi, cu tot cu maşină, într-un week-end în care se militează pentru transformarea străzii Arthur Verona în stradă pietonală.

Şi pentru că în maşină, la volan, stătea ursul de pluş (pe care eu vreau să îl duc până în Mongolia, să îl dau copiilor mongoli), multă lume s-a oprit să se fotografieze cu Mioriţa. Am profitat că aveam o imprimantă foto Canon, hârtie fotografică şi rame cu magneţi care se pot prinde de frigider, toate de la F64, primite special pentru acest eveniment, astfel că le-am dat oamenilor fotografiile printate. Nu-mi vine să cred că în era digitală oamenii mari s-au bucurat ca nişte copii când s-au văzut cu poza în mână. Oricum, zilele astea vom pune şi fotografiile în format digital pe pagina noastră de Facebook, de unde se pot descărca.
Dacă cei mai maturi s-au bucurat să se pozeze ca la bâlci, răspunzând invitaţiei mele:„La Molovata, poza-i gata!” (după mai celebrul “Colorata, mâine-i gata!”), puştii au dat năvală încă de vineri seară la cutia cu yoyo-uri şi brăţări din plastic, oferite tot de F64. Alţii, mai meticuloşi s-au încumetat să decupeze alături de noi Dacii din carton, desenate de prietena noastră Cristina Bârsan şi printate cu ajutorul F64. Cine a reuşit să taie Dacia, să ne trimită şi nouă pe mail sau pe Facebook, chiar sunt curios vouă ce v-a ieşit.

Ce am mai făcut în cele trei zile nu vă pot povesti, vă las să vă uitaţi la fotografii. Avem însă o listă lungă de prieteni cărora vrem să le mulţumim: tuturor celor care ne-au vizitat, fie că au venit să ne dea un sfat de drum, să ne aducă o sticlă de apă sau să ne ajute la stand; tuturor oamenilor care s-au oprit să ne asculte povestea, să ne încurajeze, printr-o vorbă bună sau o donaţie – datorită vouă drumul nostru până în Mongolia va fi mai uşor.
Trebuie să spunem că există o gaşcă de băieţi pasionaţi de fiare fără de care standul nostru ar fi fost mult mai puţin interesant. Cei care au fost la Street Delivery sigur i-au văzut pe Seba de la La Hala sau pe Andrei de la Minor Swing cum sudau oiţe din şuruburi sau cum construiau mioriţe din vată de zahăr. V-am spune mai multe despre ei, dar vom reveni cu povestea lor pe site-ul nostru.
Prietenilor de la Discovery trebuie, de asemenea, să le mulţumim că s-au jucat cu noi. Cei mai curajoşi care au trecut pe la standul nostru şi au ştiut să răspundă la întrebările testului de supravieţuire au câştigat tricouri, un kit de supravieţuire, un rucsac, un prosop de plajă şi un ipod. Aşa am aflat şi noi că dacă te întâlneşti cu un rechin fioros cel mai bine este să îl loveşti cu un băţ în ochi şi dacă pici din vapor, pe timp de furtună, într-o apă rece, tot ce poţi să faci este să aştepţi să fii salvat (cu alte cuvinte, uitaţi-vă la Discovery dacă vreţi să aflaţi chestii faine).

După trei zile pline, putem spune că mai avem mult de muncit înainte de a pleca la drum (pe 16 iulie este startul oficial la Praga), maşina trebuie dusă din nou în service pentru schimbarea unor piese, noi mai avem o viză de luat, cea de Turkmenistan, şi, nu în ultimul rând, trebuie să mai strângem bani de benzină, donaţii, piese, taxe de drum, de feribot etc. Cine vrea să ne ajute ne poate scrie aici, pe freemiorita@gmail.com sau ne poate găsi week-endul viitor pe strada Mătăsari.