879 de aventurieri din Europa, America, Australia şi cine ştie din ce alt colţ al planetei au luat startul pe 17 iulie în cel mai nebunesc raliu umanitar, Mongol Rally, ediţia 2012.
Vom merge prin deşert, prin munţi, iar maşinile vor avea de suferit mulţi, mulţi kilometri de teren accidentat. Asta e şi ideea, spun organizatorii, Mongol Rally nu este o cursă unde trebuie să te baţi să ajungi primul, este un raliu în care trebuie să ţii cu dinţii de maşină să nu se rupă în două. Mai ales că trebuie să donezi maşina la final, când ajungi la Ulan Bator, dacă vrei să îţi recuperezi garanţia de 1.350 de lire sterline.

Pentru că trebuie să fie greu, distractiv şi provocator, maşinile trebuie să aibă motorul de maximum 1,2l. Ce înseamnă asta? Imaginaţă-vă că aţi conduce prin deşert un autoturism la care şi o cămilă s-ar uita cu un aer de superioritate!

Şi totuşi, cu ce se merge în Mongol Rally? Prima maşină înregistrată în raliul, în 2004, a fost un Fiat 126. Cea mai folosită de-a lungul anilor: Nissan Micra. Alte cifre haioase de la organizatori puteţi citi aici.

Noi mergem cu o Dacie 1310 Berlină, după cum ştiţi, una dintre puţinele maşini din raliu care se repară manual, pe marginea drumului. Mioriţa noastră are două surori mai tinere în raliu, un Logan şi un Duster. Câteva maşini, fotografiate de Molo la castelul Klenova din Cehia, puteţi vedea pe pagina noastră de Facebook.