Peste mai puţin de două ore, la 9.00, plecăm din faţa Casei Presei din Bucureşti către Mongolia. Molo, Iulian, Nicu, Mioriţa, ursul, Copilu’, un motan mov… şi cine ştie cine se va mai alipi pe drum. La început eram doar noi, cei trei dacioţi, şi maşina. Acum parcă suntem muzicanţii din Bremen.

Din Bucureşti mai facem popas azi în Piteşti, Craiova, Drobeta, Gărâna (la festivalul de jazz). La Gărâna stăm până sâmbătă, când plecăm spre Praga. Pe 17 iulie, dis de dimineaţă, luăm startul oficial în raliul umanitar Mongol Rally. Traseul nostru ne va aduce prin Bucureşti, dar numai cât să ne luăm restul bagajelor şi să fugim repede tot spre est până când vedem numai iurte în faţa ochilor.

Mioriţa e gata de marea aventură, are un portbagaj marca La Hala (băieţi, vă mulţumim), un rezervor suplimentar, circuit electric schimbat, plasă pentru protecţia parbrizului şi, ca orice Dacie care se respectă, o cutie mare de scule de tot felul pentru meşterit în caz de urgenţă.

La drum, deci!