Ursici este un sat de la poalele Munților Șureanu, la vreo 450 de km de Bucureşti. În Țara Hațegului, țara bisericilor de piatră, a cetăților dacice și a unor legende vechi de tot…

Administrativ ține de comuna Boșorod din județul Hunedoara, de care îl desparte 20 km. 13 km din aceștia sunt pe coclauri, prin păduri și pe coama dealurilor. Iarna sau când plouă mai mult, drumul nu poate fi străbătut cu o mașină mică.

15 gospodării sunt împrăștiate pe undeva pe la 1.000 metri, iar cei 50 de oameni, majoritatea vârstnici, își trăiesc viața într-un tărâm de basm. Dumnezeu i-a adus aici și ei nu vor să plece. Unii au luat drumul Europei, dar sunt cu sufletul tot aici.

Nu sunt săraci, dar muncesc enorm ca să-şi îngrijească vitele și să cultive micile grădini de pe culmea muntelui. Nu se vaită și nu cer nimic, au învățat să se gospodărească și să se descurce cu ce le oferă natura.

Un singur lucru le lipsește oamenilor din Ursici, un lucru pe care ei și-l doresc: lumina.

Dacă vei ajunge în Ursici vei vedea un tărâm de vis, fie iarnă fie vară. Vei întâlni oameni deschiși la suflet și primitori și te asigur că o parte din sufletul tău va rămâne aici.