Aşa cum povestea Iulian, Baku are o parte veche, o parte nouă şi una construită de Uniunea Sovietică. Noi am stat în centrul vechi al oraşului. Sâmbătă, fiind zi de odihnă, atât pentru noi cât și pentru Miorița, ne-am plimbat pe străzile din orașul vechi, unde oamenii stau în căsuțe vechi și toți vecinii se cunosc. Acolo am găsit magazine mai de cartier, cârciumioare. Pentru că oraşul este pe un deal, am luat-o în sus şi am văzut la un moment dat un magazin pe care era scris ceva în azeră – am înţeles mai târziu că scria dulciuri – şi am recunoscut Iran, Uzbekistan, Rusia, Turcia, Azerbaidjan. Când am intrat, am văzut pe doi pereţi numai cutii cu bomboane de toate felurile, din toate ţările din jur. Mai în spate era o altă zonă de rafturi, unde aveau ce vrei şi ce nu vrei în materie de fructe uscate:...

Ieri, când se crăpa de ziuă am ajuns lângă Rezervația Naturală Qobustan sau Gobustan, am campat undeva în câmp, dacă pământul ăsta uscat până în măruntaiele lui se poate numi câmp. Eu am dormit în maşină, pe scaunul din faţă, pentru că nu am mai vrut să-mi desfac sacul de dormit şi salteaua pentru câteva ore. Am folosit ursul şi prelata de la cort drept draperii pentru geamurile de la maşină, ca să nu-mi intre soarele în ochi. Simţeam efectiv că îmi arde faţa. Am făcut o fotografie şi am vrut să pun poza pe Facebook, dar am adormit cu telefonul Nokia Pure View în mână. M-am trezit peste trei ore de la un zumzăit sâcâitor. Tot felul de insecte se strecuraseră prin geamul lăsat puţin deschis pentru a putea respira. Când am deschis ochii tocmai trecea pe lângă noi un cioban azer cu o mustaţă neagră, deasă, cu o...

Din cauza unui Dorel azer am zăcut ieri toată ziua la graniţa dintre Georgia şi Azerbaidjan. Pe bucăţica aia dintre ţări nu există niciun copac, nicio tufă, nicio pată de ceva verde, numai iarba tăiată regulamentar şi pusă ca să dea bine la intrarea într-o ţară în care cu siguranţă ne va fierbe creierul în propria incintă. Am trecut până la urmă în Azerbaidjan, târziu, fără să dăm niciun ban, pentru că au remediat problema cablului tăiat şi le-a funcţionat sistemul electronic. Dar nu ne-a ţinut mult bucuria. Inevitabilul (despre care ne avertizase şi Mihai Barbu şi alţi aventurieri) s-a produs. Mioriţa a fost oprită la câţiva km după graniţă, de un poliţist tânar, care a coborât tacticos de la volanul unui BMW seria 3 şi ne-a informat că, în mod fantastic, Dacia noastră, bătrânica noastră, a prins puteri nebănuite, ca un cal care tocmai a mâncat jăratic, şi a...